Radiatiile X sunt de natura
electromagnetica, deosebindu-se de lumina
prin lungimea de unda mai mica.
Radiatiile
electromagnetice sunt produse prin oscilatia
sau acceleratia unei
sarcini electrice.Undele electromagnetice au atat componente
electrice cat si magnetice. Gama radiatiilor electromagnetice este foarte larga: unde cu frecventa foarte
inalta si lungime mica sau
frecventa foarte joasa si lungime
mare.
Lumina
vizibila constituie numai o parte
din spectrul undelor electromagnetice. In ordine
descrescatoare de frecventa, spectrul undelor electromagnetice se compune din:
radiatii gama, radiatii X, radiatii
ultraviolete, lumina vizibila, radiatii infrarosii, microunde si unde radio.
Undele electromagnetice nu au nevoie de mediu pentru
a se transmite. Astfel, lumina si
undele radio pot circula in spatial
interplanetar si interstelar, la soare si stele, pana la Pamant. Indiferent
de frecventa si lungimea de unda, undele electromagnetice
au o viteza de 299.792km/s in vid.
Lungimea si frecventa undeleor electromagnetice sunt importante in determinarea
efectului termic, al vizibilitatii, al
penetrarii si a altor caracteristici.
Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice penetrante, cu lungime de unda mai scurta decat a luminii si rezulta prin bombardarea unei tinte de
tungsten cu electroni cu viteza mare. Au
fost descoperite intamplator in anul 1895 de fizicianul german Wilhem Conrad
Roentgen, in timp ce facea experimente de descarcari electrice in tuburi
vidate, respectiv el a
observat ca din locul unde razele catodice cadeau pe sticla tubului razbeau
in exterior raze cu insusiri deosebite;
aceste raze strabateau corpurile, impresionau placutele fotografice, etc. El
le-a numit raze X deoarece natura lor era necunoscuta. Ulterior au fost numite
raze (radiatii) Roentgen, in cinstea
fizicianului care le-a descoperit.
Natura radiatiilor X
Radiatiile X sunt
radiatii electromagnetice cu o putere de penetrare indirect proportionala cu
lungimea de unda. Cu cat lungimea de unda este mai mica, cu atat puterea de penetrare este mai mare. Razele
mai lungi, apropiate de banda razelor ultraviolete sunt cunoscute sub denumirea
de radiatii moi. Razele mai scurte , apropiate de radiatiile gama, se numesc
raze x dure.
Radiatiile
X se produc cand electronii cu viteza mare lovesc un obiect material. O mare
parte din energia electronilor se
transforma in caldura iar restul se
transforma in raze x, producand modificari in atomii tintei, ca rezultat al impactului.
Radiatia emisa nu este
monocromatica ci este compusa dintr-o gama larga de lungimi de unda.
Primul
tub care a produs raze X a fost
conceput de fizicianul
William Crookes. Cu un tub de
sticla partial vidat, continand doi
electrozi prin care trece curent electric. Ca rezultat al ionizarii, ionii
pozitivi lovesc catodul si provoaca iesirea electronilor din catod. Acesti
electroni, sub forma unui fascicul de raze catodice, bombardeaza peretii de
sticla ai tubului si rezulta razele X. Acest
tub produce numai raze X moi, cu energie scazuta.
Un
tub catodic imbunatatit, prin introducerea unui catod curbat pentru
focalizarea fasciculului de electroni
pe o tinta din metal greu, numita anod,
produce raze X mai dure, cu lungimi de
unda mai scurte si energie mai mare. Razele X produse, depind de presiunea
gazului din tub.
Urmatoarea
imbunatatire a fost realizata de William David Coolidge in 1913 prin inventarea
tubului de raze X cu catod incalzit. Tubul este vacuumat iar catodul emite
electroni prin incalzire cu un curent electric auxiliar. Cauza emiterii
electronilor nu este bombardarea cu ioni, ca in cazurile precedente.
Accelerarea procesului de emitere a electronilor se face prin aplicarea unui
current electric de inalta tensiune, prin tub. Cu cat creste voltajul, scade
lungimea de unda a radiatiei.
Fizicianul
american Arthur Holly Compton (1892 – 1962), laureat al Premiului Nobel, prin
studiile sale a descoperit asa numitul
effect Compton in anul 1922. Teoria sa
demonstreaza ca lungimile de unda ale radiatiilor X si gama cresc atunci cand fotonii care le formeaza se ciocnesc de electroni. Fenomenul demonstreaza si natura corpusculara a razelor X.
Proprietatile radiatiilor X
Radiatiille
X impresioneaza solutia fotografica, ca si lumina. Absorbtia radiatiilor depinde de densitatea si de greutatea
atomica. Cu cat greutatea atomica este mai mica, materialul este mai usor
patruns de razele X. Cand corpul uman este expus la radiatiii X, oasele, cu
greutate atomica mai mare decat carnea, absorb in mai mare masura radiatiile si
apar umbre mai pronuntate pe film.
Radiatiile cu neutroni se folosesc in anumite tipuri de radioagrafii, cu rezultate total opuse: partile intunecate de
pe film sunt cele mai usoare.
Radiatiile
X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum ar fi platinocianidul de bariu
si sulfura de zinc. Daca filmul fotografic este inlocuit cu un ecran tratat cu
un asemenea material, structura obiectelor opace poate fi observata direct.
Aceasta tehnica se numeste fluoroscopie.
Alta
caracteristica importanta este puterea de ionizare, care depinde de lungimea de
unda. Capacitatea razelor X
monocromatice de a ioniza, este direct proportionala cu energia lor. Aceasta
proprietate ne ofera o metoda de masurare a energiei razelor X. Cand razele X
trec printr-o camera de ionizare, se produce un curent electric proportional cu
energia fasciculului incidental. De asemenea, datorita capacitatii de ionizare, razele X pot fi vazute intr-un
nor. Alte proprietati: difractia, efectul
fotoelectric, efectul Compton si altele.
Aplicatiile radiatiilor X
Principalele utilizari: cercetari stiintifice, industrie, medicina.
Studiul
radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in dezvoltarea
mecanicii cuantice. Ca mijloc de
cercetare, radiatiile X au permis fizicienilor sa confirme experimental teoria
cristalografiei. Folosind metoda difractiei, substantele cristaline pot fi
identificate si structura lor determinate. Metoda poate fi aplicata si la
pulberi, care nu au structura
cristalina, dar o structura moleculara regulata. Prin aceste mijloace se pot
identifica compusi chimici si se poate stabili marimea particulelor
ultramicroscopice. Prin spectroscopie cu raxe X se pot identifica
elementele chimice si izotopii lor. In
afara de aplicatiile din fizica, chimie, mineralogie, metalurgie si biologie,
razele X se utilizeaza si in industrie, pentru testarea nedestructiva a unor aliaje metalice. Pentru
asemenea radiografii se utilizeaza Cobalt 60 si Caesium 137.
De asemenea
prin radiatii X se testeaza
anumite faze de productie si se elimina
defectele. Razele X ultramoi se folosesc in determinarea autenticitatii unor
lucrari de arta sau la restaurarea unor picturi. In medicina, radiografele sau
fluoroscoapele sunt mijloace de
diagnosticare. In radiotarapie se utilizeaza in tratamentul cancerului. Aparatul computerizat, tomograful axial (scanner CAT
sau CT) a fost inventat in 1972 de inginerul eletronist Godfrey Hounsfield si
a fost
pus in aplicare pe scara larga
dupa anul 1979.